A băut din greșeală antigel la înmormântarea soacrei sale


Intră acum și în grupul de

Aflat la înmormântarea soacrei sale, un sucevean, în vârstă de 51 de ani, a băut din greșeală antigel. Gheorghe C., din municipiul Suceava a fost internat în Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, marţi după-amiază, după ce a participat la înmormântarea soacrei sale, unde a băut, din neatenție, antigel. Medicii suceveni spun că starea pacientului este bună, deoarece alcoolul pe care bărbatul îl consumase înainte de a bea antigel a acţionat ca un antidot asupra respectivei substanţe toxice.

Gheorghe C. a fost internat în secţia Nefrologie, cu diagnosticul intoxicaţie involuntară cu antigel. Potrivit medicilor care îl au sub supraveghere, starea bărbatului este bună, mai ales că acesta a înghiţit o cantitate mică de antigel, respectiv 50 ml.

„Înainte de a bea antigel pacientul a consumat băuturi alcoolice, iar acest lucru l-a ajutat deoarece antigelul are ca antidot alcoolul etilic. Pacientul nu a făcut complicaţii şi nu necesită deocamdată dializă. El va mai rămâne în spital trei sau patru zile”, menționează şeful secţiei Nefrologie, dr. Mihai Ardeleanu.


Intră acum și în grupul de